Locuitorii din Johannesburg și din alte orașe sud-africane au fost luați prin surprindere luni, 10 iulie, de ninsori. Autoritățile au avertizat cu privire la posibile închideri de drumuri din cauza acestui fenomen meteo rar întâlnit în Africa de Sud, potrivit AFP.
Sud-africanii au avut parte de ninsori, iar unii au profitat de moment și s-au distrat de minune. La o grădiniță din Johannesburg, cei mici se amuzau făcând bulgări de zăpadă şi încercau să prindă fulgii cu limba, unii dintre ei chiar pentru prima dată.
„Ultima dată când am avut o astfel de vreme a fost în 2012”, a transmis Puseletso Mofokeng de la Centrul sud-african de meteorologie (SAWS).
Meteorologul a mai precizat că au fost înregistrate căderi de zăpadă în sudul provinciei Gauteng, unde se află Johannesburg, iar zăpada ar urma să continue să cadă pe parcursul zilei, afectând şi zonele de mare altitudine din provinciile Eastern Cape şi KwaZulu-Natal.
„Drumurile ar putea fi închise”, a spus Puseletso Mofokeng.
„Să vezi zăpadă în Johannesburg, situat la o altitudine de peste 1.700 de metri, nu este ceva nemaivăzut, dar rămâne destul de rar. Înainte de 2012, căderi intense de zăpadă au lovit oraşul în 1996”, a mai adăugat acesta.