Artistul şi profesorul Marinel Petreuş a murit la vârsta de 57 de ani, a anunţat, miercuri seara, soţia acestuia, Laura Petreuş. Marinel Petruș era urmașul celebrilor Frați Petreuș și avea grave probleme de sănătate. În ultimele zile s-a făcut chiar o strângere de bani pentru salvarea acestuia.
Fiul celebrului Ion Petreuș, unul dintre renumiții rapsozi ai Maramureșului, Marinel Petreuș, a plecat la cele Veșnice. În urma eforturilor uriașe ale medicilor, bărbatul a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.
A murit Marinel Petreuș, urmașul îndrăgiților Frați Petreuș
„Am fost împreună la bine şi la greu, împreună de 32 de ani, până în ultima clipă… Astăzi, iubirea mea, modelul meu, echilibrul meu, dragostea mea, minunatul bărbat al vieţii mele cu care am împărţit griji, nevoi şi bucurii nenumărate într-o poveste de iubire cum numai Marinel i-a putut compune muzica şi textul… tatăl minunat al copiilor noştri, pe care i-a iubit cu toată fiinţă lui, a plecat spre înalturi şi ne veghează de acum din Lumea Dorului. Marinel Te iubesc infinit dincolo de Lumi!!! Să-ţi fie zborul lin”, a scris în mesajul său Laura Petreuş, soția lui Marinel Petreuș.
Reacții după moartea artistului de muzică populară
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, a amintit moştenirea celebrilor Fraţi Petreuş, care a fost preluată de profesorul Marinel Petreuş.
„Marinel Petreuş, unul dintre cei mai demni ambasadori onorifici ai muzicii populare maramureşene, a plecat astăzi dintre noi. Cunoscut profesor şi îndrăgit interpret, a menţinut vie moştenirea Fraţilor Petreuş, ducând mai departe horile de o frumuseţe unică în lume. Rămânem cu regretul că nu am apucat să onorăm suficient geniul său şi contribuţia generoasă la moştenirea culturală a Maramureşului. Transmit un gând de mângâiere şi susţinere familiei sale. Marinel Petreuş va rămâne veşnic în amintirea noastră!”, a transmis Ionel Bogdan.
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, a apreciat că Marinel Petreuş a fost unul dintre cei mai importanţi artişti ai Maramureşului.
„Am primit cu durere în suflet vestea că unul dintre cei mai mari artişti ai Maramureşului, dar mai ales un adevărat om, un tată minunat, un soţ iubitor şi un prieten de neînlocuit, Marinel Petreuş a încetat din viaţă. Viaţa, din nefericire, nu e mereu corectă, iar boala nu ia în considerare nici cele mai mari dintre inimi (…)
Ne vom asigura că toţi aceşti ani în care ne-ai fost alături, în care ne-ai oferit din inima ta prin fiecare horă interpretată, în care ai dăruit Maramureşului, maramureşenilor şi românilor tot ce ai avut mai bun, cu iubire de oameni, folclor şi tradiţie, amintirea şi moştenirea ta vor rămâne pe vecie”, a spus în mesajul său Doru Dăncuş.
Citește și: Amintiri din copilăria grea a lui Novak Djokovic. “Banii nu l-au schimbat!”
Zilele trecute, s-a făcut un apel umanitar pentru Marinel Petreuș
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” a lansat pe rețelele de socializare un apel umanitar pentru artistul și profesorul maramureșean Marinel Petreuș. Acesta va trece printr-o intervenție chirurgicală dificilă și are nevoie de sprijinul semenilor.
„Artiști și oameni de bine din întreaga Românie, vă rugăm din suflet să ne unim forțele pentru a salva viața colegului și cântărețului Marinel Petreuș.
Profesor de muzică și interpret de suflet al horilor maramureșene, moștenite de la Frații Petreuș, Marinel trece printr-un moment dramatic al vieții sale în ceea ce privește sănătatea sa. În cel mai scurt timp va fi supus unei intervenții chirurgicale de maximă importanță. Costurile acestei intervenții sunt de 30.000 Euro. Facem apel, alături de familia sa, să ne unim și fiecare să il ajutăm pentru a-l salva și a readuce bucurie în sufeletele celor trei copii ai lui Marinel, Codruț, Oana și Ionuț! Vă multumim, iar Bunul Dumnezeu să vă răsplătescă gestul fiecaruia dintre voi!”, se arată în mesaj.
Din păcate, Marinel Petreuș nu a mai putut fi salvat și astăzi a murit.
Citește și: Ce salariu are Mircea Lucescu la națională: “Am spus că vin gratuit, dar…”