Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19. Conform unui comunicat transmis miercuri de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a convocat marţi seara, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
„În reuniunea CNSU a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19 şi aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020.
CNSU a aprobat această Hotărâre luând în considerare Raportul elaborat la cea de-a cincisprezecea reuniune a Comitetului de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la evoluţia bolii COVID-19, prin care s-a evidenţiat tendinţa de scădere a deceselor cauzate de COVID-19, a spitalizărilor şi a internărilor în secţiile de terapie intensivă, precum şi nivelurile ridicate ale imunităţii populaţiei la SARS-CoV-2″, se arată în comunicatul Guvernului.
COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă
Aceste concluzii au fost coroborate cu poziţiile oficiale adoptate public de directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit cărora COVID-19 „a devenit o problemă de sănătate stabilă ce nu mai constituie o urgenţă” de sănătate publică de interes internaţional.
Conform hotărârii, măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 se aplică în conformitate cu metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică.