Gabriel Burian a fost declarat mort după ce a suferit 10 stopuri cardiace și medicii l-au resuscitat zeci de minute, în urma unui grav accident rutier. Și-a revenit ca prin minune, însă avea 0,001 șanse de supraviețuire. Astăzi, 6 ani mai târziu, Gabriel Burian s-a căsătorit cu aleasa inimii lui.
Cum a supraviețuit Gabriel Burian, declarat mort de medici
În anul 2018, pe când avea 22 de ani, Gabriel Burian a avut un grav accident rutier. Fostul luptător MMA a suferit 10 stopuri cardiace și a fost declarat mort. Zeci de minute l-au resuscitat medicii și, prin minune, inima a început să-i bată după 40 de minute. Cazul lui este studiat la facultăţile de medicină pentru că, științific vorbind, este imposibil pentru un om să supraviețuiască în astfel de condiții.
Și totuși, Gabriel Burian este dovada vie că se poate! Medicii l-au crezut inițial mort și pe Gabriel, iar apoi nu-i dădeau șanse de recuperare, având traumatisme cerebrale grave.
În urma accidentului rutier, Mihai Burian a stat timp de trei luni în comă şi a avut nevoie de alte trei luni pentru a se recupera. Mama lui a fost lângă el şi l-a ajutat să înveţe din nou cum să meargă, să vorbească şi să mănânce, potrivit as.ro.
Cătălin Moroșanu, alături de Gabriel Burian
În trecut el luptase în ring cu Cătălin Moroşanu. Moroşanu a aflat de cazul lui şi s-a implicat în a-l ajuta. Cunoscutul luptător i-a oferit o centură onorifică lui Mihai Burian, alături de un cec de 3.000 de euro.
“Mihai Gabriel reprezintă un adevărat model inspirațional, de aceea mi-am dorit să intru cu el în ring și să-i îndeplinesc visul, acela de a putea avea un meci în gala DFS. Deși acum 5 ani avea 0,001 șanse de supraviețuire, Mihai nu a renunțat niciodată la dorința sa de a fi din nou normal și luptă zi de zi pentru asta. Este zilnic un exemplu nu doar pentru mine, dar pentru întreaga țară,” a declarat Cătălin Moroșanu.
Gabriel Burian s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, la 6 ani de la accident
În luna august a acestui an, fostul luptător MMA Mihai Burian s-a cununat civil cu aleasa inimii lui.
„Un capitol nou. Te iubesc!”, a transmis el pe Facebook, postând imagini de la petrecerea de nuntă. Mihai a anunţat relaţia în iunie, iar în august deja erau cununaţi civil.
„Aceea de acolo este soția mea, femeia pe care am ales-o să îmi fie parteneră în viața asta lunga, singura pe care o vreau lângă mine. Nu există concurență cu alte femei pentru că o vreau doar pe ea și atât și nimeni altcineva nu îi poate lua locul.
Chiar și după naștere sau în diminețile cu riduri pe față și părul ciufulit, eu voi continua să o iubesc din ce în ce mai mult pe zi ce trece și să fiu mândru că sunt soțul ei”, a mai transmis Mihai Burian pe contul său.
Citește și: Prințesa Martha Louise a Norvegiei s-a măritat cu șamanul “înviat din morți”
Citește și: Cristina, soția lui Andrei Rotaru, adevărul despre Insula Iubirii: “Montajele pe care le vedeți…”
Citeste si: Eugenia Șerban trăiește în teroare din cauza fiului ei dependent de droguri