Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă iniţiată de parlamentari USR prin care se extinde perioada de combatere a ambroziei la întregul an şi se prevede că autorităţile locale vor putea interveni, în baza unei ordonanţe preşedinţiale, pe terenurile unde proprietarii nu au efectuat operaţiunile de combatere a ambroziei.
Iniţiatorii au motivat propunerea de extindere a perioadei de combatere a ambroziei, de până în 30 iunie, prevedere legală în vigoare, la întregul an, prin faptul că, fiind vorba de o plantă sălbatică, caracterizată printr-un proces de înflorire spontan, acesta se poate schimba de la an la an.
Intervenţii specifice pentru eliminarea ambroziei
Potrivit iniţiativei legislative, proprietarii terenurilor şi administratorii de drumuri publice sau lacuri vor putea cere autorităţilor locale să execute contra cost intervenţii specifice pentru eliminarea ambroziei.
Potrivit ultimelor date statistice invocate de iniţiatorii proiectului de act normativ, în anul 2021 s-au înregistrat 138.615 cazuri noi de rinită alergică, care afectează în special tinerii cu vârste între 0-19 ani. Aceştia reprezentând 59,4% din totalul persoanelor diagnosticate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în 2050 jumătate din populaţia lumii va suferi de un tip de alergie.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Ce este ambrozia
Ambrozia (Otrava zeilor) – este cunoscută ca fiind o buruiană periculoasă pentru sănătatea omului. Provoacă alergii şi stări febrile puternice în perioada înfloririi.
Ambrozia se întâlneşte de obicei pe marginea şoselelor şi în culturi agricole, în care se practică tehnologia no-tillage – se intervine asupra solului doar prin semănat. Buruiana este o mare iubitoare de soluri slab lucrate, nisipoase şi uşor de încălzit.
O plantă poate face până la 60.000 de seminţe ce îşi pot menţine puterea germinativă peste 20 de ani. În prezent, ambrozia este planta cea mai alergenica din Romania, polenul acesteia fiind sursa principală a rinitelor alergice şi astmului.
Cum se manifestă alergia la ambrozie
Conform Ministerului Sanatatii, sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate. Inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic. Simptomele rinoconjunctivitei alergice sunt: strănut, prurit nazal, obstrucţie nazală, secreţii nazale apoase, prurit ocular, congestie oculară, lăcrimare. Iar ale astmului – episoade de tuse, dificultate în respiraţie sau wheezing.
Șocul anafilactic este cea mai severă formă de reacție alergică, cu debut brusc, neașteptat, și tablou clinic deseori dramatic. Putând duce la deces prin obstrucția căilor aeriene și colaps vascular ireversibil. Șocul anafilactic reprezintă o urgență medicală.