Potrivit Eurostat, România a înregistrat cea mai mare creștere din UE în ceea ce privește speranța de viață în perioada 2019-2023, aceasta urcând cu un an. Suntem însă departe de media Uniunii și depășim doar două țări la acest capitol.
Potrivit datelor preliminare culese la sfârşitul anului 2023, Spania are cea mai mare speranţă de viaţă la naştere din întreaga Uniune Europeană (84 de ani), urmată îndeaproape de Italia (83,8 ani) şi de Malta (83,6 ani).
76,6 ani este speranța de viață în România
Speranţa de viaţă la naştere reprezintă numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou-născut, dacă ar trăi tot restul vieţii în condiţiile mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate.
Potrivit Eurostat, după pandemia Covid, la nivelul UE s-a înregistrat o ameliorare de 0,2 ani, iar raportat la anul 2022 creșterea a fost de 0,9 ani. România, cu un an în plus, Lituania (+0,8 ani), Bulgaria, Cehia, Luxemburg și Malta (toate cu o creștere de +0,7 ani) au înregistrat cele mai mari creșteri. În comparație cu nivelul pre-pandemic din 2019, 18 țări UE au înregistrat o creștere a speranței de viață în 2023, în timp ce 2 țări au rămas stabile, iar 6 au înregistrat o scădere. Austria şi Finlanda au înregistrat cele mai mari scăderi ale speranţei de viaţă (minus 0,4 ani fiecare), urmate de Estonia şi Olanda (minus 0,2 ani).
Însă în ierarhia UE, Bulgaria (75,8 ani), Letonia (75,9) și România (76,6) au cea mai mică speranță de viață. Media UE este de 81,5 ani, iar 15 dintre cele 27 de țări membre reușesc să se situeze peste acest prag. În general, ţările cu cea mai mică speranţă de viaţă sunt cele din Europa de Est şi ţările baltice, în timp ce ţările din Marea Mediterană, Scandinavia şi Europa Centrală au cea mai mare speranţă de viaţă.