În România, cultura e mereu prima sacrificată și ultima reabilitată. După valul de îngrijorări provocat de Ordonanța de Urgență 52/2025, care a restricționat cheltuielile publice, Ministerul Culturii încearcă acum să repare consecințele și să mențină viu un sector care respiră din spectacole, expoziții și artă vie, nu din tabele Excel.
Un an atipic, cu o ordonanță rigidă
Ministerul Culturii a transmis, într-un comunicat oficial, că măsurile din OUG 52/2025 au generat un val de îngrijorare firească în rândul instituțiilor culturale și al artiștilor. Este, spun ei, „un an atipic, marcat de o situație economică dificilă și de nevoia de disciplină bugetară”.
Deși guvernul obișnuia în alți ani să aplice restricții în ultimul trimestru, acestea erau dublate de excepții care permiteau continuitatea activităților artistice. Acum, excepțiile au dispărut, iar instituțiile culturale au fost puse brusc în fața unui blocaj administrativ: cum să plătești artiști, regizori sau tehnicieni, dacă nu mai poți semna niciun contract nou fără un memorandum aprobat de Guvern?
Ministerul promite un memorandum comun pentru a evita paralizia culturală
Pentru a debloca situația, Ministerul Culturii anunță că lucrează la un memorandum comun cu Ministerul Dezvoltării, care va permite continuarea activităților culturale.
Scopul este clar: să se poată efectua cheltuieli pentru plata onorariilor, realizarea premierelor, organizarea expozițiilor, concertelor și întâlnirilor profesionale.
Cu alte cuvinte, să nu ajungem în punctul absurd în care statul plătește salarii și chirii pentru teatre, muzee și filarmonici care nu mai pot funcționa efectiv.
„Nu ne dorim să ajungem la punctul în care entitățile culturale să nu-și mai poată îndeplini misiunea publică”, se arată în comunicat.
Într-o lume în care cifrele domină deciziile, cultura încă mai are nevoie de respirație, nu doar de supraviețuire contabilă.
Reforma bugetară sau austeritate culturală?
Tonul comunicatului e diplomatic, dar esența e dureroasă: instituțiile de cultură riscă să intre într-o pauză forțată.
Ministerul recunoaște implicit tensiunea existentă între obiectivele de reformă bugetară și realitățile din teren. Reforma, spune instituția, „nu trebuie privită doar ca o reducere de bugete sau o serie de interdicții, ci ca o reevaluare profundă a organizării, finanțării și funcționării culturii publice”.
Este o frază elegantă, dar în spatele ei se ascunde o întrebare simplă: Poate cultura să supraviețuiască „reevaluării”, dacă nu mai are bani nici pentru lumini, decoruri sau partituri?
Rectificarea bugetară și realitatea cifrelor
Ministerul Culturii a mai ținut să precizeze că la rectificarea bugetară a primit o sumă de șase ori mai mică decât cea solicitată, nu de 60 de ori, cum s-a vehiculat în spațiul public.
Este, desigur, o corecție necesară dar care nu schimbă fondul problemei: sistemul cultural rămâne subfinanțat cronic și dependent de aprobări birocratice care ucid inițiativa.
O cultură care trăiește de la lună la lună
Artiștii știu deja ce înseamnă incertitudinea bugetară.
Fiecare spectacol, expoziție sau turneu se construiește pe promisiuni de plată și aprobări întârziate. În fiecare toamnă, cultura română respiră cu teamă: va mai fi lumină pe scenă?
Dincolo de comunicate și memorandumuri, problema reală este una de viziune: nu poți cere performanță într-un sistem în care fiecare act cultural trebuie „aprobat” politic.
Cultura nu este un moft și nici o cheltuială inutilă. Este respirația fină a unei societăți care, altfel, se transformă într-un mecanism fără suflet.
Iar când reforma bugetară ajunge să reducă la tăcere teatrele, muzeele și orchestrele, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva disciplinarea bugetară a devenit o formă de tăcere culturală.
