Unul din patru copii adoarme flămând în familiile defavorizate. Este realitatea crudă a unei Românii muribunde, de unde șacalii politici rup cât pot, de frică să nu vină cineva să fure mai mult ca ei.
Ce vină au acești copii?
Miercuri, la emisiunea Ancăi Alexandrescu, am izbucnit în plâns – de milă, de ciudă și de furie. Nu cred să mi se fi întâmplat asta în ultimii 10 ani. Nu e normal ca un copil de nouă ani să răspundă la întrebarea „Tu ce ai mânca astăzi?” cu năucitorul „Orice”.
Unul din trei copii traiește sub pragul sărăciei.
Asta în timp ce, în România, zeci de tone de mâncare se aruncă, în timp ce supermarketurile se laudă cu așa-zise campanii de ajutorare a celor nevoiași. Foarte puțină inițiativă în această zonă – sau, mai bine zis, insuficientă.
Iată și datele statistice:
„Peste 30 % dintre copiii din medii rurale trăiesc în sărăcie severă, România având cel mai mare procent din UE.”
Cu alte cuvinte, unul din trei copii români este sub pragul sărăciei, la fel ca și părinții lor.
„Unul din 10 copii (în medie, mai ales în mediul rural) adoarme flămând. În gospodăriile sărace, proporția crește la 1 din 4 copii. În termeni brutali, peste 150.000 de copii sunt afectați anual.”
Sunt niște statistici cumplite, dar adevărul nu se oprește aici.
În 2024, 33,8 % dintre copiii din România (sub 18 ani) erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială – una dintre cele mai ridicate rate din UE (doar Bulgaria și Spania aveau valori ușor mai mari).
Conform UNICEF (iunie 2024), 41,5 % dintre copiii români – aproape 3 din 7 – se află în risc de sărăcie (inclusiv lipsuri în alimente, educație, kituri). Deci, aproape jumătate din copiii României nu beneficiază de niciun fel de educație.
Să mergem mai departe:
Un raport World Vision România (august–septembrie 2024) arată că, în mediul rural, aproximativ 250.000 de copii se culcă seară de seară flămânzi. Acest studiu a implicat 70 de sate și intervievarea copiilor între 8–17 ani.
În general, riscul de neasigurare alimentar-socială este mult mai grav în rural decât în urban (exemplu: salariații cu alocație s-au bazat pe masa caldă de la școală).
Cu toate astea, reacțiile societății sunt extrem de slabe, mult prea preocupați să-și voteze salariile nesimțite sau să-și crească veniturile până la limite greu suportabile pentru societate. Cei din clasa politică – și aici nu poți să nu-i bagi pe toți în aceeași oală – ignoră acești copii, a căror singură vină este că s-au născut în România.
Situația nu este nouă – este o moștenire pe care regimul comunist a lăsat-o unui alt sistem dovedit a fi muribund. Cred că este timpul să ne adunăm și să facem ceva.
Am luat inițiativa, ca împreună cu un grup de prieteni, să dezvolt un proiect ce are drept scop asigurarea hranei pentru măcar o parte dintre acești oropsiți ai soartei. Am o idee pe care vreau să o pun în practică. Probabil va dura o săptămână, două… ore… nu știu deocamdată.
Proiectul este în faza incipientă. E nevoie de multă energie, de multe conexiuni, dar mai ales de multă iubire.
Vreau ca tu, care citești aceste rânduri, să vii și tu aproape de noi și să ne dai o mână de ajutor. Nu știu dacă am să fac apel la stat sau la structurile oficiale, care s-au dovedit a fi greoaie și inutile.
Știu situații în care banii destinați copiilor au plecat către organizarea de festivaluri și dedicații date de maneliști. Știu situații în care alimentele destinate copiilor au fost furate de către bucătărese și de către cei care, haini la suflet, au preferat să se îmbuibe și să lase flămânzi copiii României.
Când voi definitiva acest proiect, am să-l public aici cu date de contact, cu tot, și am să te rog să ne fii aproape. Pentru că nu trebuie să lăsăm flămânzi copiii României.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
