800 de mii de români vor rămâne cu pensia nemărită este anunțul cinic pe care doamna ministru Simona Bucura Oprescu l-a făcut la începutul acestei săptămâni, băgând în depresie un segment important din pensionarii țării, care s-au văzut lipsiți de posibilitatea de a-și redresa cât de cât veniturile.
Pensiile cresc cu o medie de 600 lei
Luată și întoarsă pe toate fețele, legea pensiilor, despre care se spunea că va pune ordine în haosul ce domnește de 30 de ani în sistemul de pensii românesc, se dovedește a fi un balon de săpun și o propagandă făcută cu tupeu, care să acopere și să motiveze imensa discrepanță socială dintre pensionarii cei bogați și pensionarii cei săraci. În timp ce prețurile au luat-o razna și s-au dublat, ba uneori triplat, în timp ce fasolea verde costă în luna august, în piață, 25 de lei kilogramul, iar roșiile nu scad sub 10 lei, pensionarii sunt obligați să-și drămuiască fiecare bănuț, nu pentru a aduce o viață decentă, ci pentru a supraviețui. Timp de aproape un an subiectul “majorarea pensiilor” a ocupat agenda publică devenind agasant și pe alocuri virulent. Deși modalitățile de calcul ale pensiilor sunt cu greu înțelese de beneficiarii direcți ai majorărilor, sau în cazul nostru, al așa ziselor majorări, specialiștii s-au întrecut în a prezenta mărirea pensiilor ca o mare victorie a guvernului Ciolacu și un jalon al bunăstării. Legea este de fapt o mare minciună.
Nu stau acuma să intru în amănunte, apropo de mecanismul care face din pensionarii săraci pensionari și mai săraci și din pensionarii bogați pensionarii și mai bogați. Mulți dintre specialiști spun că aplicarea legii 127/2019 care prevede o creștere de uniformă pentru cei care au lucrat în acord global și cei care au lucrat în alte sisteme ar fi fost mult mai bună. Amănuntele și cifrele prezentate de doamna ministru sunt seci și deloc relevante pentru cel care pleacă la piață cu sacoșa goală și se întoarce cu doi morcovi și trei cartofi. Concepută ca un vector electoral, menit să ridice cota de piață a actualilor guvernanți și propulsată în luna septembrie tocmai pentru ca efectele să se vadă în noiembrie, atunci când se votează pentru alegerea unui nou președinte și pentru alegerea unui nou parlament noua lege a pensiilor se va întoarce împotriva celor care au gândit-o. Efortul bugetar este de 6,6 miliarde de lei până la sfârșitul acestui an, dar ținând cont de faptul că banii încasați pe TVA din scumpirea alimentelor, a serviciilor, a combustibililor și practic dublarea costurilor vieții, aduc în visteria statului cam de 10 ori mai mult, dacă nu peste, se vede clar cine profită. Nu sunt economist, așa că nu am să fac speculații într-un domeniu în care nu mă pricep. Dar pot să spun cu certitudine că legea pensiilor este un bumerang care se va întoarce împotriva celor care au gândit-o. Cei 800 de mii de pensionari au copii mari și eventual nepoți, e adevărat, nu toți. O parte din ei vor ieși la vot. Și îmi este foarte clar că membrii coaliției PSD PNL nu vor beneficia de votul acestor pensionari, mai ales acum, când asociațiile celor mai în vârstă își varsă amarul și furia pe la televiziuni.
Indiferent cât de bună va fi următoarea campanie electorală a celor două partide PSD și PNL, care formează actuala coaliție, pensiile celor 800 de români care au rămas cu aceeași bani, în timp ce coșul zilnic și a dublat costul este un jalon politic de care trebuie să ținem cont în continuare. Voturile pensionarilor vor migra spre celelalte partide, în special spre AUR, Alianța al cărui președinte George Simion a prezentat un program de redresare națională (de altfel singurul coerent) a României pe toate planurile importante. Dar cum până la alegeri mai sunt câteva luni, vom vedea atunci care sunt consecințele nefaste ale plafonării pensiilor pentru 800.000 de români.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveți viezuri pensionari și ardei umpluți cu cu beton.
CITIȚI ȘI: 800 de mii de români vor rămâne cu pensia nemărită
Pensia nemărita conform legii 360 aparține celor care nu merită
1. Au ieșit la pensie la 40-50 ani. Păcat că legea nu se aplică și specialilor.
2. Au încasat ani buni sume mari prin coeficientul de corecție de inventatorii acelui 1,41.
3. Au fost întocmite decizii greșite de pilele aflate în casele de pensii care au protejat apropiații. Nu este posibil ca o firmă în activitate începând cu 1973 pana în 2007 să nu aibă păstrate state de plată pentru TESA, decât dacă ai un interes propriu.