700.000 de români vor avea încă mulți ani aceeași pensie pentru că indexarea curentă cu inflația nu se va face corect. Este vorba de cei care în baza nou apărutei legi a pensiilor au, potrivit recalculării, un cuantum mai mic bănesc decât cel în plată în acest moment. Deși s-au bătut cu pumnul în piept că nici o pensie nu va scădea, iată că acest joc de-a “uite pensia, nu e pensia” se întoarce fix împotriva amărâților care nu au posibilitatea să beneficieze de vreo majorare.
În legea pensiilor se spune că cei care, conform noilor calcule, au o pensie mai mică decât cea în plată nu vor beneficia de vreo majorare până când suma majorată nu va atinge nivelul pensiei în plată și că indexarea cu rata inflației se va face doar pentru diferența de pensie. Pare puțin alambicat, dar realitatea e că această prevedere a legii a generat un imens scandal în lumea politică, punând de o parte a baricadei coaliția de guvernare, care nu prea mai e coaliție și de cealaltă cele două partide, care se bat capul în cap. AUR și USR. Mult mai echilibrați, cei de la AUR au lăsat istericalele la o parte și au intrat direct în fondul problemei.
Iată ce spune deputata AUR Geanina Ștefan:
“Ce se va întâmpla în ianuarie? Majorarea pensiilor cu rata inflației se va face pe suma recalculată. Dacă după majorare nu se ajunge la pensia de acum, atunci ea rămâne înghețată. Calculul este simplu: dacă un român are acum pensia de 1.281 de lei, iar după recalculare a primit decizia cu 440 de lei, pensia nu îi scade, astfel că seniorul rămâne cu 1.281 de lei.
Însă, lucrurile se schimbă în luna ianuarie, atunci când majorarea de 10,4% se va face pe cei 440 de lei. După indexarea de la începutul anului viitor, pensia ajunge astfel la 485 de lei, dar pensionarul primește în continuare 1.281 de lei. Ce înseamnă asta? CĂ PENSIILE RĂMÂN ÎNGHEȚATE. Adică pensionarii nu își vor mai primi drepturile.”
Dacă la asta mai adăugăm și faptul că fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean, actualmente avocat pe probleme de constituționalitate a spus cu subiect și predicat că o nouă lege a pensiilor nu poate îngrădiri dreptul câștigat printr-o lege a pensiilor anterioară, ne dăm seama cam ce haos legislativ a creat această tentativă electorală de mărirea pensiilor. Este foarte clar. Defavorizații vor fi și mai defavorizați, iar cei care au avut pensii mari vor avea pensii și mai mari. În general vor crește sau mai bine zis au crescut pensiile celor care au avut un loc de muncă la stat, pentru că statul și-a plătit toate datoriile de contribuabil, astfel încât cei care au lucrat la stat se pot culca liniștiți pe perna măririi. Mai e o problemă. Cei care au lucrat în acord global și cei care au beneficiat de diverse sporuri și alte compensații. Acestea nu au fost prinse în noua lege a pensiilor, deși la momentul respectiv ele au fost purtătoare de taxe și impozite, astfel încât beneficiarii lor ar trebui în acest moment să ia bani și pentru activitățile aleatorii. E interesant de văzut ce se va întâmpla în momentul în care legea pensiilor, în forma ei actuală, va fi atacată la Curtea Constituțională și, deși mă îndoiesc de faptul că ultimul for suprem legislativ va da dreptate contestatarilor e interesant de văzut și care va fi motivația generată de Curtea Constituțională, CC dând motivații extrem de logice și în spiritul legii. Unele pensii sunt uriașe. Multe dintre ele sunt cu mult mai mari decât foarte foarte multe salarii din România. Ele vor crește cu sume mari în continuare, atâta timp cât vor crește procentual.
E clar că anul 2025 ne va aduce o apocalipsă financiară, odată cu scumpirea energiei electrice, care vă atrage după ea scumpirea unei largi game de produse. Creșterea TVA-ului la 24%, care va produce scumpiri în lanț și creșterea impozitelor la cote pe care încă nu le putem bănui, vor fi prețul plătit pentru majorarea pensiilor. Toate acestea vor eroda dramatic nivelul de trai al românilor obișnuiți, iar șansele de redresare, în actuala conjunctură politică, sunt minime. Mai ales dacă se va păstra actuala formulă de guvernare și pentru următorii ani. E momentul de cotitură. E momentul ca România să pună piciorul în pragul Uniunii Europene, să-și vadă, mai presus din orice, interesele propriilor cetățeni și să lase la o parte țopăielile piticilor din capul doamnei Ursula.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveți pelerină de ploaie cu găuri mici și șoareci de bibliotecă virtuală.
CITIȚI ȘI: Recalcularea pensiilor stârnește invidie între pensionari (oficiuldestiri.ro)