De 1 aprilie, Consiliul Județean Ilfov va împăduri cinci hectare de teren la Cernica și nu, nu este o glumă de Ziua Păcălelilor.
Administrația va planta 20.000 de puieți: 15.000 de salcâmi și 5.000 de frasini.
Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov: ,,Mi-aș dori ca astfel de acțiuni să devină normalitate, pentru noi și, mai ales, pentru copiii noștri. Vă invit pe toți să ne fiți alături. Fiecare copac plantat înseamnă aer mai curat și un mediu mai sănătos!”.
Voluntarii sunt bineveniți, iar pe lângă ustensilele necesare, acestora li se va pune la dispoziție un loc special amenajat de odihnă, cu apă și bucate tradiționale.
Acţiunea va avea loc sâmbătă, 1 aprilie, ora 9:30, în localitatea Cernica, la intersecția DJ301A cu Autostrada A0 (între satul Bălăceanca și localitatea Glina). Practic, printr-un efort comun, ia ființă o nouă pădure, care se va situa de-a lungul viitoarei autostrăzi.
O acțiune similară a fost organizată în Snagov, la Vlădiceasca, anul trecut, în noiembrie, unde au fost plantați 8.000 de copaci.