14 iulie, Ziua Franței sau Ziua Bastiliei semnifică pentru orice francez cea mai mare sărbătoare națională și totodată căderea Bastiliei și a monarhiei. Oficiuldestiri.ro urează la mulţi ani Franţei, francezilor și tuturor francofonilor cu ocazia Zilei Naţionale. Vive la France!
Flacăra olimpică, al cărei periplu prin Franţa a început în luna mai la Marsilia, după o ceremonie fastuoasă la sosirea sa din Grecia, este aşteptată duminică la Paris, chiar de Ziua Naţională a ţării gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din acest an (26 iulie-11 august). Cu două săptămâni înaintea unei ceremonii de deschidere inedite, în afara stadionului şi sub forma unei parade nautice pe Sena, capitala Franţei se va bucura timp de două zile, duminică şi luni, de trecerea torţei olimpice pe străzile sale, luminând celebrele monumente, potrivit AFP.
Panteonul, Notre-Dame, Bastilia, Luvru, Pompidou, Sacre-Coeur, Arcul de Triumf… Trecerea a aproximativ 540 de purtători ai flăcării, care vor parcurge 200 m fiecare, în faţa celor mai cunoscute situri ale Parisului, se anunţă grandioasă şi totodată veselă, cu dansuri populare, concerte, coruri şi distracţii de tot felul.
Flacăra îşi va începe călătoria prin Paris duminică la prânz, în timpul paradei militare, escortată de călăreţii din Cadre Noir de Saumur şi purtată de liderul acestora Thibaut Vallette, medaliat cu aur la Rio în 2016. Torţa va fi preluată apoi de antrenorul selecţionatei olimpice de fotbal a Franţei, Thierry Henry, care o va scoate de pe Champs-Elysees.
După marile monumente de pe malul stâng al Senei, de la Adunarea Naţională la Notre-Dame şi trecând pe la Senat şi Sorbona, periplul flăcării va continua la Gara de Nord, înainte de a se întoarce în inima Parisului.
Punctul culminant al evenimentelor de 14 iulie, Ziua Franței
Punctul culminant al spectacolului îl va reprezenta sosirea flăcării duminică seara la Primăria Parisului, urmată de tradiţionalul foc de artificii organizat anual de 14 iulie la Turnul Eiffel.
Champ-de-Mars va fi însă inaccesibil publicului, din cauza instalaţiilor sportive care ocupă în prezent spaţiul respectiv. Primăria pariziană insistă că acest spectacol va putea fi urmărit doar de la distanţă sau la televizor.
Vizibilă toată noaptea în camerele aurite ale Primăriei, flacăra va pleca luni într-un periplu în jurul Parisului, de data aceasta în arondismentele exterioare, de la Bois de Boulogne la Belleville.
La Montmartre, după Sacre-Coeur, dansatoarele de la Moulin Rouge, care şi-au regăsit aripile căzute în aprilie, o vor întâmpina cu un inevitabil French Cancan. În anumite situri greu accesibile, precum Marea Moschee, Roland Garros, Buttes Chaumont sau Insep, participanţii la ştafetă vor scăpa de mulţime.
Începând de marţi, 16 iulie, flacăra olimpică îşi va continua periplul prin Hexagon, în departamentele din regiunea Ile-de-France, urmând să revină apoi la Paris cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 26 iulie. De la sosirea sa la Marsilia pe 8 mai, ştafeta flăcării olimpice s-a bucurat de un mare succes în Franţa, reunind aproximativ cinci milioane de spectatori, conform Agerpres.
Timp de aproape un secol, ziua de 14 iulie nu a fost luată în seamă
Ziua de 14 iulie are o semnificatie deosebită pentru francezi, după ce în 1789 populația Parisului a luat cu asalt vechea fortăreață a Bastiliei, devenită închisoare regală și considerată un simbol al absolutismului.
Pe larg, la 14 iulie 1789, revoluționarii parizieni au luat cu asalt unul dintre cele mai mari simboluri ale absolutismului monarhic, Bastilia. În anul următor la aceeași dată, la sărbătoarea reconcilierii și unității francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credință legii și Națiunii. Astfel, celebra frază „Liberté, égalité, fraternité” a devenit deviza Republicii Franceze, iar din aceasta s-au inspirat multe democrații occidentale mai apoi. Ca urmare a acestui eveniment, 14 iulie a devenit Ziua Franței sau „Sărbătoarea Federației”, așa cum a fost atunci numită, și a fost sărbătorită pentru primă dată pe 14 iulie 1790, când Franța a devenit, pentru scurtă vreme, monarhie constituțională. Acesta a reprezentat singurul moment dintr-o perioadă de 90 de ani în care căderea Bastiliei a fost aminitită public.
Timp de aproape un secol, ziua de 14 iulie nu a fost luată în seamă. A devenit cu adevărat sărbătoare națională abia în 1880, sub a Treia Republică. La acea vreme, această sărbătoare trebuia să construiască o nouă imagine națională, în jurul simbolului republican. Pe 21 mai 1880, Benjamin Raspail a propus un proiect de lege în urma căruia Republica Franceză urma să adopte ca sărbătoare națională ziua de 14 iulie. Legea, semnată de 64 de deputați, a fost votată în unanimitate de Adunarea Națională pe 8 iunie și de Senat pe 29 iunie, fiind promulgată pe 6 iulie 1880.
În 1880, ministrul de Interne francez s-a asigurat că această zi va fi sărbătorită cu mare fast. O paradă militară a avut loc pe hipodromul Longchamp, unde au fost prezenți 300.000 de spectatori. La paradă a participat și presedintele Jules Grevy. Parada militară, inspirată de parada gărzii federale din 1790, are loc și astăzi de ziua națională.
Tradiții de 14 iulie, Ziua Franței
De-a lungul timpului, în ziua de 14 iulie se formase o tradiție pentru președinții țării să acorde grațieri colective deținutilor din penitenciare. În fiecare an, aproximativ 3.000 de persoane beneficiau de clemența șefilor statului. Tot în această zi, cetățenilor de rând le erau anulate amenzile de parcare. Odată cu venirea la putere a lui Nicolas Sarkozy, în 2007, această tradiție a luat sfârșit, președintele francez refuzând să urmeze exemplul predecesorilor săi.
Sub președinția lui Francois Mitterrand, ziua de 14 iulie 1989 a fost un punct culminant al celebrării a două secole de la Revoluția franceză. Mulți șefi de stat străini au putut atunci să participe la ceremonii, mai ales la „La Marseillaise”, un spectacol de Jean-Paul Goude.
În 1994, soldații germani de la Eurocorps au participat la parada de pe Champs-Elysees, ca un semn de reconciliere. Odată cu alegerea președintelui Jacques Chirac s-a format tradiția ca tinerii din toată Franța și militarii să fie invitați la recepția de la Palatul Elysee, care are loc după paradă. Această sărbătoare cunoaşte an de an un mare succes. La Paris are loc tradiţionala defilare militară pe Champs-Elysées, pregătită în amănunt. De asemenea, seara şi noaptea, oraşul este puternic iluminat şi se aprind artificii multicolore. În 1989 s-a sărbătorit bicentenarul Revoluţiei franceze (200 de ani), la care au asistat personalităţi din întreaga lume.
Simboluri ale Franței
Deşi steagul tricolor (roşu, alb şi albastru) reprezintă Franţa, personajul feminin Marianne a rămas un simbol al Franţei, al Revoluţiei şi al republicii. Este vorba despre o tânără, care poartă o bonetă frigiană pe cap, iar numele său provine din numele compus Marie-Anne, foarte răspândit în secolul al XVIII-lea. Personajul este reprezentat pe monedele franceze şi pe mărcile poştale, ca un simbol al Republicii.
Şi cocoşul galic este un străvechi simbol al spiritului francez, existând încă din antichitate (gallus, în latină, înseamnă şi gal şi cocoş). A fost reluat în secolul al XVI-lea şi – mai ales – după Revoluţia de la 1789. Cocoşul apare pe o monedă de aur franceză bătută în 1899, este întâlnit chiar şi ca emblemă sportivă pe echipamentul naţionalei Franţei.
La 14 iulie 1795, în mod oficial, La Marseillaise, a devenit imnul naţional al Franţei. Cântecul de război a fost compus de Rouget de Lisle, la Strasbourg, după declararea războiului cu Austria. Titlul inițial a fost Chant de guerre pour l’armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”). La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de soldații republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, de acolo provenind numele La Marseillaise. În anul 1944, Ministrul Educației francez a recomandat cântarea imnului în școli, lucru care astăzi nu mai este practicat. Constituțiile celei de-a Patra Republici (1946) și a celei de-a Cincea Republici (1958) au păstrat La Marseillaise ca imn național.
Liberté, égalité, fraternité
Ziua Franței se sărbătorește și azi sub aceeași deviză pentru care mulți francezi și-au pierdut viața: libertate, egalitate, fraternitate! Liberté, égalité, fraternité a devenit un motto cunoscut în întreaga lume și a inspirat numeroase mișcări revoluționare în Europa. Deviza Franței a fost folosită inițial în timpul Revoluției franceze și oficializată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Această deviză are ca temei legal articolul 1 din Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, adoptată în august 1789 de către Adunarea Națională (Assemblée nationale). „Articolul I. Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi.
Distincțiile sociale nu se pot baza decât pe utilitatea comună” Acest concept se regăsește și în primul articol din Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) care include femeile și adaugă obligația fraternității: „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să acționeze una față de cealalaltă într-un spirit de fraternitate”. Se pare că cele trei cuvinte esențiale ale democrației și anume ”libertate, egalitate, fraternitate” au apărut prima dată în Discursul despre organizarea gărzilor naționale al lui Maximilien Robespierre, tipărit și distribuit la mijlocul lunii decembrie 1790, dar niciodată pronunțat.
Proiectul său a fost ca cele trei cuvinte simbolice să fie motto-ul național și ca acest motto să fie înscris pe uniformele Gărzii Naționale, cu adăugarea inscripției „Poporul francez”. În 1793, Comuna din Paris a impus inscripționarea „Republicii una și indivizibilă – Libertate, Egalitate, Fraternitate sau moarte” pe fațada primăriei, pe toate clădirile publice din oraș și, de asemenea, pe memorialele de război.
Ziua Franței: Relaţiile româno-franceze
Victor Hugo spunea că data de 14 iulie este „mai mult decât o sărbătoare națională, este o sărbătoare universală”. Franța a fost mereu alături de popoarele care au luptat pentru libertatea lor. Este și cazul României care a primit sprijinul Franței în 1856, când Principatele Române au obținut independența față de Rusia și fostul Imperiu Otoman sau în 1916, când țara noastră a intrat în război de partea Antantei.
Relaţiile româno-franceze există încă de pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Iată, punctual, câteva repere ale acestor relații:
1396 – Jean Nevers, ducele de Bourgogne şi-a luat cavalerii şi s-au alăturat lui Mircea cel Bătrân în lupta lui împotriva turcilor
1762 – Diplomatul Charles de Peysonnel a propus, graţie bunelor relaţii româno-franceze, deschiderea unei reprezentanţe franceze în Principatele Române.
1798 – Franţa decide să deschidă în România un consulat general la Bucureşti şi un viceconsulat la Iaşi.
– cei mai mulţi studenti români şi-au făcut, începând cu secolul al XIX-lea , studiile în Franţa, contribuind astfel la dezvoltarea României, la apariţia marilor pictori, filozofi, scriitori, medici şi
1846 – înfintarea Societăţii studenţilor români din Paris care funcţiona în Cartierul Latin.
– Unirea Moldovei cu Ţara Românească a fost susţinută cu tărie de nimeni alta decât Franţa.
1938 – Relaţiile bilaterale româno-franceze au fost ridicate la rang de ambasadă.
– Regimul communist nu a putut întrerupe relaţiile noastre cu francezii care s-au dovedit a fi în acea perioadă, cei mai puternici parteneri economici din Vest.
-Primul automobil românesc fabricat la Colibaşi a avut la baza licenţă Renault R8.
Citiți și: „Je t’aime…moi non plus”: Iconica Jane Birkin cântă acum printre stele
