Abia a trecut marea sarbatoare a noastră de 10 mai care a “strălucit” prin “discreție”….. discreție care de altfel este din ce în ce mai pronunțată în ultimii 20 de ani în care au “domnit” Traian Basescu și Klaus Iohannis. În acești ani , sărbătorile legate de identitatea noastră națională au început sa fie din ce în ce mai estompate și “acoperite” de diverse alte lucruri. Se pare ca în ultima vreme trebuie sa ne umplem de “mândrie patriotică” americană, franțuzească, germană….. cea românească este automat catalogată ca “extremism”, sau discurs al urii. În contextul actual se pare ca tot ceea ce ține de trecutul nostru ca națiune trebuie să fie minimalizat și ridiculizat!
Puțină istorie recentă
Între 1861 și 1866, Ziua Națională a fost 24 ianuarie, și este sarbatoarea “Unirii Mici” înfăptuită de facto prin dubla alegere a lui Alexandru-Ioan Cuza în 1859 ca domn în Muntenia și Moldova.
Între 1868 si 1947, 10 mai a fost sărbătoarea națională și avea mai multe semnificații.
Pe 10 mai 1866 Carol I ajunge la București si este proclamat domnitor, cu acordul Împăratului Napoleon III al Franței și a lui Wilhelm I , regale Prusiei. De atunci este ziua Casei Regale a Romaniei.
A doua semnificație este legată de independența de stat , votată în Parlamentul de la București pe 9 si promulgată de Carol I pe 10 mai 1877. Sărbătorirea zilei de 10 mai a fost interzisă în 1917 sub ocupația germană și a doua oară de catre comuniști după abdicarea regelui Mihai I.
Momentul Războiului de Independență a fost foarte important și iată că un context politic european favorabil a fost speculat rapid de rege si un conflict ruso-turc a fost de natură să ne asigure independența. Dar ca să fim istoric riguroși trebuie să recunoaștem că și de data asta îi datoram câte ceva și lui Osman Pașa și soldaților lui care au opus o rezistență înverșunată fortându-l pe Marele Duce Nicolae să solicite intervenția armatei romane, și cum Țarul Alexandru nu putea sa puna un principe german care provenea din ramura nobiliară care conducea Imperiul German sub comanda generalilor săi iată-l pe Carol I, comandantul armatei ruso-române.
Când Parlamentul României a proclamat independența de stat, regele a semnat-o rapid fără sa se sinchisească de protestele “ambasadelor” vremii sale.
Ei bine, și ca o a treia semnificație, pe 10 mai 1881 România a fost proclamată Regat avându-l ca Rege pe Carol I!
Ajungem la perioada 1948-1989 când comuniștii “importanți” în țara noastră via Armata Roșie au impus 23 august ca sărbătoare națională , și la anul 1990 când prin legea 10 din 31 iulie a fost adoptată data de 1 decembrie ca sărbătoare națională. Legea a fost promulgată de președintele Ion Iliescu pe 1 august 1990 și publicată în Monitorul Oficial nr.95 de la aceeași dată!
Iarăși pentru rigurozitate nu putem sa trecem cu vederea că stabilirea sărbătorii naționale pe 1 decembrie a fost găselnița lui Silviu Brucan , kominternist de top, tovarăș de “luptă” cu Ion Iliescu, dar legendat de televiziunea lui Adrian Sârbu ca “dizident anticomunist” si guru al democrației, spre amuzamentul celui care cerea moarte pentru “dușmanii poporului” în noul ziar al proletariatului “Scânteia”.
Urmașii comuniștilor și aiureala conducătorilor actuali
În mod evident, eșalonul 2 din Partidul Comunist care a preluat puterea dupa 1989 nu avea cum să aducă în actualitate o sărbătoare națională care să ne aducă aminte de un trecut demn, cu bune si rele , dar al nostru, si față de care comuniștii manifestau o ura viscerală. Tentativele românilor care locuiau în Occident, de genul lui Ion Ratiu, de a schimba ceva în noul stat s-au lovit de o rețea de comunisti extrem de bine organizată si bine înfiptă în funcții cheie. Chiar și incercarea Regelui Mihai de a organiza o “rezistență” regalistă a fost rapid înăbușită de o propagandă bine pusă la punct de noii potentați ai zilei. Abia în al trei-lea mandat, Ion Iliescu a acceptat întoarcerea în țara Regelui și o restabilire a Casei Regale la București, chiar dacă inițial Regele a beneficiat de o primire calduroasă din partea romanilor.
Cred ca în acest context tulbure care se pare că o sa marcheze o rearanjare a relațiilor internaționale pentru multă vreme este momentul în care să începem să ne aducem aminte că am avut în istorie momente de măreție, momente în care am avut pretenția să ne conducem “prin noi înșine” și momente când prin curaj am reușit să avem un stat unitar și independent.
Să încercăm să aducem din nou 10 Mai ca sărbătoare națională ar fi un bun inceput, o ancoră spirituală care să ne amintească de independență
De o societate așezată pe baze naturale, de o clasă politică cu care sa nu ne fie rușine, și nu în ultimul rând să ne aducă aminte că nu trebuie să mai lăsăm capul în jos în fața nimănui și că schimbarea pe care toți o clamăm și o dorim trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi!
Mai mult, sărbătorirea zilei de 10 Mai ar marca o dispariție simbolică a comunismului și a efectelor lui asupra noastră.
În încheiere, vreau să amintesc faptul că Regele Carol I sublinia cu toate ocaziile că independența de stat a fost proclamată de Parlamentul României și consfințită de sângele soldaților români care au căzut în luptă!
CITIȚI ȘI: O poveste cu aur și un Decret Prezidențial din 1989! (oficiuldestiri.ro)
