Atenție la jucăriile cumpărate. Este recomandarea lui Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Acesta le transmite mai multe sfaturi părinților pentru a alege jucării sigure pentru copii, având în vedere apropierea zilei de 1 iunie. Paul Anghel amintește faptul că jucăriile trebuie să aibă anumite date de identificare.
Anumite produse pot fi periculoase, motiv pentru care ANPC a dispus retragerea lor de pe piață.
Paul Anghel a amintit într-o postare pe Facebook că ANPC a cerut retragerea din comerț pentru jucării de tip “slime” (“mâzgă”). Acestea erau falsificate și nu aveau informațiile necesare pentru identificarea lor. Paul Anghel le recomandă părinților să cumpere jucării numai din magazine specializate sau din raioanele dedicate, unde primesc bon fiscal.
Conform oficialului ANPC, o serie de elemente trebuie să se regăsească pe jucăriile cumpărate. Este vorba despre “coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi). Un alt element este numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare). De asemenea, trebuie să existe marcajul de conformitate CE care ar indica faptul că jucăria este sigură.
Protecţia Consumatorilor a constatat mai multe nereguli anii trecuți în urma controalelor efectuate.
Este vorba despre “nerespectarea cerințelor generale de siguranță (lipsa avertismentelor generale, de vârstă, a avertismentelor specifice și a indicațiilor privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum și a instrucțiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba română a acestora). O altă neregulă este legată de inscripționarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului și/sau a importatorului, precum și a adresei la care aceștia pot fi contactați. O altă abatere a vizat lipsa declarației de conformitate, care precizează faptul că îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege a fost demonstrată sau completarea incorectă a acesteia. Paul Anghel amintește și că jucăriile trebuie să fie adecvate pentru vârsta copiilor.jucarii
Citiți și