De 1 iunie, Parcul Regal de la Castelul Bran devine un mare loc de joacă. Copiii cuceresc Castelul Bran, iar obiectivul turistic se va transforma în parc tematic, din care nu vor lipsi tiroliene, panouri de cățărare, ateliere de îndemânare.
Plus trasee cu obstacol, dar și multe alte surprize. Sub îndrumarea Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Brașov, copiii vor lua parte la teste și exerciții. Cei mai buni vor primi și diplome.
„Parcul Regal devine un loc de joacă. Punctele principale de atracție sunt tiroliana și traseul cu obstacole, panoul de cățărare, dar și expoziția de tehnică militară. Accesul în Parcul Regal, dar și în Castel pentru toți copiii, este gratuit pe parcursul întregii zile, iar programul pentru 1 iunie este programul normal al Castelului Bran ora 9:00 prima intrare ora 18:00 ultimul bilet”, a declarat Alexandru Prișcu, directorul de marketing al castelului Bran.
Evenimentele la Castelul Bran nu se vor „opri” pe 1 iunie.

Castelul Bran, loc de film
Astfel, „American Independent Film Festival”, ediția cu numărul opt, va fi organizat anul acesta pentru prima oară în istoria festivalului la Castelul Bran. Pe 7 și 8 iunie, odată cu lăsarea serii, în curtea castelului vor avea loc proiecții americane în premieră.
Festivalul va reconecta astfel publicul român, dar şi potenţiali turişti străini, cu frumuseţea cinema-ului în aer liber. Director marketing Castelul Bran, Alexandru Prișcu spune că „este prima dată când Castelul Bran găzduiește proiecții de filme în cadrul unui festival organizat în România. În weekendul 7-8 iunie, de la ora 21:30, ora exactă urmează să fie anunțată, vom avea proiecție de film în Parcul Regal, cu ecranul de proiecție montat exact sub castel. E o bucurie să facem parte din evenimente de acest gen”.
HIT MAN, cel mai recent film al multipremiatului regizor Richard Linklater, cel care ne-a dat seria romantică Before Sunrise, Before Sunset, Before Midnight va deschide festivalul, vineri, pe 7 iunie, la lăsatul nopții, de la ora 21:30. Sâmbătă, 8 iunie, tot de la 21:30, spectatorii o vor regăsi pe Kristen Stewart (eroina celebrei serii Twilight) în Love Lies Bleeding, o poveste de dragoste queer căreia renumitul critic de film de la The Guardian, Peter Bradshaw, îi acordă 5 stele din 5.
Festivalul se va desfășura și în București, în perioada 7-13 iunie, și este un eveniment dedicat filmelor independente nord-americane, în afara convențiilor hollywoodiene. Proiectul a prezentat în România, de-a lungul celor șapte ediții desfășurate până acum, o selecție a celor mai recente producții independente realizate în SUA, apreciate de critică și selectate în circuitul marilor festivaluri nord-americane precum Sundance, New York, Tribeca, Telluride ori Toronto sau la festivaluri mari ca Berlin, Veneția sau Cannes și a avut onoarea de a avea invitați actori de talie internațională precum Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Sebastian Stan, Mary-Louise Parker și regizori precum Roberto Minervini și Jacques Audiard, care au acceptat invitațiile de a fi prezenți la București și de a împărtăși experiența lor profesională, dar și de viață, cu publicul. Festivalul a intermediat totodată conversații live între publicul cinefil bucureștean și unii dintre marii regizorii ai cinematografului american contemporan: Barry Jenkins, Sean Baker, Kent Jones, Paul Schrader, Benh Zeitlin sau Steven Spielberg.
Neexploatat la maxim
Comuna din din țara noastră, denumită „Raiul din România”, atrage anual cel puțin un milion de turiști străini, captivându-i cu legendele misterioase. Este vorba despre Bran, poate cea mai promițătoare comună din punct de vedere turistic din România. Atrage anual cel puțin un milion de turiști străini, captivându-i mai ales cu legenda vampirilor.
Cu toate acestea, potențialul locului nu este exploatat la capacitatea sa maximă, o situație întâlnită și în alte destinații de top din țară. Darul și blestemul pe care Bram Stoker l-a adus asupra “Raiului din România” stau în spatele stării actuale din Bran, potrivit Antena 3. În 1897, autorul a conceput romanul “Dracula”, inspirat fiind de povestea lui Vlad Țepeș, domnitorul român notoriu pentru metoda sa brutală de a pedepsi trădătorii.
Deși reputat pentru apărarea țării sale împotriva inamicilor, diferența dintre faptele istorice și versiunea ficțională este imensă. Poate singurul element care rămâne relevant este țeapa, simbolul cu care celebrul vampir poate fi ucis. Atracția pentru ficțiune și mituri a întreținut credința în existența vampirilor și a alimentat dorința multor turiști de a explora “casa lui Dracula”. Chiar dacă nu au întâlnit nicio creatură fantastică, aceștia s-au întors la Bran, atrași de atmosfera specială a comunei.
Bran, localitatea legendară a lui Dracula și a elementului fantastic, a devenit un punct de atracție major, cu o serie de inițiative ingenioase care aduc profit. Una dintre acestea este Casa Groazei din Bran, unde fiecare vizitator este întâmpinat de o experiență înfricoșătoare, cu efecte speciale, animatori și sunete realiste, perfectă pentru iubitorii de genul horror.

Inspirație și tarife la Castelul Bran
Castelul Bran, cunoscut și sub numele de Castelul lui Dracula, atrage turiști din întreaga lume la fiecare Halloween, cu tarife de intrare colosale. Este poate o faimoasă destinație turistică din România, ceea ce duce la cozi interminabile pentru achiziționarea unui bilet, vândut la prețuri considerabile.
Cu aceste două atracții deosebite, comercianții de suveniruri din Bran nu puteau lipsi. O mare parte dintre aceste suveniruri sunt inspirate de vampiri, imaginea lui Vlad Țepeș, prezentat sub chipul lui Dracula, precum și imagini cu castelul. Și, dacă nu stiați, Muzeul Național Bran reprezintă este o importantă atracție turistică din Bran și găzduiește expoziții legate de istoria și cultura zonei,. precum și expoziții tematice legate de legendele lui Dracula și vampirii.
Vizitatorii pot vedea o varietate de artefacte istorice, inclusiv mobilier, arme, obiecte de uz casnic și alte exponate care ilustrează viața în secolele trecute.

Citiți și: Există viață după Adidas: Cine renunță la brand, după 77 de ani!